miercuri, 2 septembrie 2015

Circle of life


Mai mult ca o maimuta decat ca un om am intrat intr-un cerc, nici nu apucasem sa ies din alea vechi ca mi-am gasit unul nou. Ma tot gandesc cum nu mai pot sa comunic cu nimeni si nimeni nu ma intelege, si cum am ajuns sa imi anesteziez piticii dansatori petrecand mult timp pe instagram. Rau de to nu e, ca spre deosebire de alte dependente asta e si cu aspecte pozitive. Doar ca e posibil sa fie prea mult.. Dar cum nimic din ce fac nu reuseste sa imi puna mintea pe pauza, apelez la ce pot. Minte care are timp sa disece si sa creeze jdemii ganduri. Niciunul incurajator sau de repetat cu voce tare. Si uneori doar daca imi uit creierii prin notificari si poze doar atunci reusesc sa aud linistea. Azi noapte am visat-o pe bunica-mea, moarta de ceva vreme, si de care mi-e teribil de dureros si frustrant dor,  se dadea pe instagram si nu asa orisicum, pusese si #instavideouri si de bucuroasa ce eram ca o vad si o aud din nou ...am dat Repost. Daca asta nu e un semnal ca imi intoxic selfieul cu prea mult virtual nu stiu. Ma gandeam sa fac un detox dar apoi imi iau singura mea resursa, singurul meu prieten reliable: telefonul. Si cum inca nu am reusit sa dezvolt un scut impenetrabil, tot ce vine din exterior loveste si se adauga. Nu vreau sa mai aud oameni, nu vreau sa le aud parerile, mai ales alea legate de mine, nu mai vreau sa fiu mereu aia mai de treaba si corecta din orice ecuatie, nu mai vreau sa imi pese de binele altora, vreau sa imi dau una peste frunte si sa vad cum imi redirectionez energiile catre mine. Cum dracu se face asta? Ca trece timpul si uneori am impresia ca doar cu spalare pe creier o sa reusesc sa ma vindec de personalitatea mea.

So, imi doresc sa tai relatiile vechi ca sa stiu o treaba, sa nu ma mai atasez de oameni noi, sa nu mai ploua in Amsterdam si sa nu mai iubesc oamenii. Sa fiu acaparata de latura mea introvertita si sa imi savurez cativa ani in propriul creier, autista gen. Teribilista, gen?


Revenind la telefon, ca si muzica de altfel, este escape-ul meu.


Mda, cred ca trebuie sa ma apuc de fumat si bagat pula.

vineri, 17 iulie 2015

Hang on reasons



Hey yo! My one reader :)

Voiam sa te anunt ca in ultima vreme ma ocup (mananc, dorm, gandesc) de Instagram  acolo am posibilitatea sa vorbesc si mai codat decat aici, in imagini. Si desi simt in ultima vreme, poate mai acut decat vreodata, ca ma descurc cu brio la #failatlife ceva mi-a ramas constant: dragostea si conexiunea mea cu patrupedele.

Tot boxerii imi fura inima cel mai des dar ii iubesc pe toti, iar cand dau (afli mai tarziu de ce dau) peste oameni sinceri plus catei simpatici imi salta inima de bucurie. Asa, dau pentru ca m-am apucat de pozat catei prin Amsterdam, the new city I live in. Ii postez aici: https://instagram.com/dogsinamsterdam/

luni, 19 ianuarie 2015

Are you loving the pain, loving the pain?



Am zis ca invat ce mi-a zis frumos Elsa in Frozen: "Let it go!" I will let it go far away, dar mai intai trebuie sa ma afecteze, sa treaca prin mine si sa imi dea sansa sa invat cate ceva nou de fiecare data. Iluzia mea permanenta, I wonder if I'm moving.

Ce am invatat totusi de cand sunt departe:

- pot sa ma supar la fel de tare chiar si de la km intregi distanta
- cuvintele stiu sa calatoareasca si sa raneasca, uneori si sa iti anime spiritul. Si unele si altele au invatat cum sa ma ajunga.
- Adela spune: "prietenii  nu se despart niciodata, doar  drumurile lor fac, uneori, bucle diferite"
- Oana spune: nu se poate fara prieteni, desi comit de multe ori greseala de a-mi dori si fara. Recunosc ca e o greseala sa cred asta si accept ca cu toate cele bune vin si relele.
- uneori oamenii isi fac casuta lor la tine in suflet si nu mai ai cum sa ii dai vreodata afara si e atat de frumos sa ii plimbi cu tine, cu ocazia asta aflu ca si lor le place Amsterdamu'
- stiu ca acolo, in ce sunt azi, sunt si bucati din oamenii care m-au croit, da mi-e prea greu sa ma gandesc mereu. Cand prinde glas vreo intentie de fapta buna, lor le-o atribui :)

Dorurile, le-am impachetat si pe ele, le mai dau voie sa se manifeste, o data pe luna. Uneori de doua ori, alta data de mai multe ori. Si oricat de grele par de simtit, le dau voie ca sunt legatura mea cu ce am trait.



marți, 6 ianuarie 2015

29 in Amsterdam

Mi-este asa dor de o dupa amiaza insorita in care sa am chef de o plimbare in parc (sa alegem Herastrau). Sa gasesc material pentru copilu din mine, pentru artistul din mine caruia ii place sa se exprime pe instagram, sa ma intalnesc cu multi catei fericiti ca sunt liberi si pot alerga in voie. Sa imi gasesc locul pe o banca suficient de retrasa a.i. sa pot citi cateva pagini dintr-o carte de care trag de atata vreme, dar si suficient de bine pozitionata a.i. sa pot asista la scenetele ce se desfasoara pe aleile parcului. O inghetata, o vata pe bat, pasaricile pe ramuri. Scenariul unei zile la care visam si cand eram in Bucuresti, daramite acum la mii de km departare.

Tihna doresc. Zbucium am nevoie. Claritate si incredere sa fie.

With each day of freedom i go deeper in my own cage...