Seara de Decembrie nins

Nu stiu ce m-as face fara muzica, as surzi de tot probabil:)
Sunt unele cuvinte, imagini ce picteaza atat de frumos cotidianul, incat ma intreb daca nu cumva reprezinta o descriere ideala, prea frumoasa sa reflecte realitatea. Poate acord eu o prea mare importanta cuvintelor, si de fapt asa e, le ofer o mare greutate, astfel incat la orice cuvant mai aspru ma intorc pe toate partile, de parca mi-a fost ranita o aripa, iar la orice insiruire de cuvinte si mai ales insiruire acompaniata de o linie melodica, ma pierd in visare, amintiri, trairi si poate inchipuri.

Alteori experimentez stari pe care nici cu ajutorul celor mai frumoase cuvinte nu reusesc sa le descriu intensitatea. Luciul si efemeritatea momentelor pe care le traiesc.

Ma pierd in fraze pentru ca, de obicei, le exprim in pasi de dans. Cum care dans? Ideile din capul meu danseaza, fac piruete si apoi apar aici, printre randuri, ametite de atata invartit:)

Da, mi-e tare teama ca nu voi putea cuprinde vreodata tot. Tot ce pot simti, tot ce simt, tot ce stiu sau as putea stii. Pasesc cu teama in viata ca vad doar mici bucatele, care uneori, se intampla sa nu fie nici macar privite din unghiul corect. Tot caut partea corecta si sa am dreptatea la mine in ograda. Control, dreptate, insuficienta. Haleluja! Ma tratez cu muzica.