duminică, 30 decembrie 2012

S-o trollam pe Oana, zic.

Pentru ca sunt cel mai mare consumator de trecut, melancolia fiind un fel de natura a mea, activitatea mea preferata este sa reorganizez amintirile. Sa le devorez, sortez si retraiesc. Ca orice om caruia ii place sa musteasca de tristete doar pentru ca ii este familiara. Micile mele bucurii se afla in sertare, dulapuri, pagini si unghere ale spatiilor pe care le ocup. Ce-i drept grija si atentia la detalii, firea strangatoare si micul handcraft artist din mine m-au facut sa am de-a lungul vremii mai multe "avutii" decat imi permite spatiul. Drept pentru care, pe diverse ritmuri, mie-mi place sa descopar si redescopar trecutul. Ca are multe forme, ale naibii de frumoase, doar e al meu:)

Si cu asa introducere voi posta in continuare niste incercari ale adolescentei de a incropi versuri. Versuri care  au ramas frumos incadrate pe diverse foi mazgalite in timpul orelor de curs, cum altfel sa te izbeasca creativitatea.

A se rade sau nu a se rade.
A se admira impletitorul de cuvinte, Oana poetul ratat.

1.Marea vine, pleaca dar niciodata nu ne va parasi
     Cerul apare, dispare dar intotdeauna va fi acolo sus
  Omul se naste, moare dar mereu va dainui pe pamant
    Dar tu ai venit, m-ai cucerit si cu siguranta nu vei mai pleca - din inima mea!

Bare with me:))

2. Cel mai bine...

Nicaieri nu e ca acasa si
Poate departe ar fi cel mai bine...
Nimic nu e mai frumos decat viata si
Poate nenascut ar fi cel mai bine...
Suna ca o prostie, dar cum naiba ar fi
                                                Cel mai bine?

3.  Chiar de nu vei mai fi
     Poate cineva isi va aminti
Si asa vei putea stii
Ca merita a trai.

    Poti face si o duzina de copii
    Ca nu se stie sigur daca fericit vei fii
Pe Pamant, poti multa lume iubi
In Rai, nu se stie cine te va primi.


Gata, posteritatea e a lor. Va trebui sa mi le insusesc, noroc ca ma citesc maxim 3 oameni zilele astea.

marți, 25 decembrie 2012

Seara de Decembrie nins

Nu stiu ce m-as face fara muzica, as surzi de tot probabil:)
Sunt unele cuvinte, imagini ce picteaza atat de frumos cotidianul, incat ma intreb daca nu cumva reprezinta o descriere ideala, prea frumoasa sa reflecte realitatea. Poate acord eu o prea mare importanta cuvintelor, si de fapt asa e, le ofer o mare greutate, astfel incat la orice cuvant mai aspru ma intorc pe toate partile, de parca mi-a fost ranita o aripa, iar la orice insiruire de cuvinte si mai ales insiruire acompaniata de o linie melodica, ma pierd in visare, amintiri, trairi si poate inchipuri.

Alteori experimentez stari pe care nici cu ajutorul celor mai frumoase cuvinte nu reusesc sa le descriu intensitatea. Luciul si efemeritatea momentelor pe care le traiesc.

Ma pierd in fraze pentru ca, de obicei, le exprim in pasi de dans. Cum care dans? Ideile din capul meu danseaza, fac piruete si apoi apar aici, printre randuri, ametite de atata invartit:)

Da, mi-e tare teama ca nu voi putea cuprinde vreodata tot. Tot ce pot simti, tot ce simt, tot ce stiu sau as putea stii. Pasesc cu teama in viata ca vad doar mici bucatele, care uneori, se intampla sa nu fie nici macar privite din unghiul corect. Tot caut partea corecta si sa am dreptatea la mine in ograda. Control, dreptate, insuficienta. Haleluja! Ma tratez cu muzica.


duminică, 9 decembrie 2012

Das is the Question

Ma gandesc sa incerc sa aberez pe diverse teme, deoarece atunci cand imi recitesc blogul (mai rar in ultima vreme) ma intorc si ma scald iar si iar in aceleasi trairi.

Am ciordit foarte multe poze care sa-mi serveasca drept inspiratie si poate reusesc sa dresez si incoerenta ce ma caracterizeaza, sa-mi aliniez vorbele asa fel incat sa fiu inteleasa si de alti pamanteni.

Bun, tema zilei: nebunia. Cu sensul de orice caracteristica ce nu se aliniaza normelor sociale si care ajunge uneori sa ii afecteze pe cei din jurul purtatorului. Dilema mea este: iubesti un om pentru nebunia/nebuniile lui sau il iubesti si i le accepti ca fiind parte din pachet?

Stiu, sunt cazuri si cazuri, probabil intrebarea mea e care dintre ele it's called love? Adica il vezi la intregul potential si te face sa visezi frumos asa "nebun" cum e? Sau iti alegi partenerul care are picioarele infipte-n pamant si ii accepti toate cele care nu se potrivesc cu standardele?

Blogul meu are doar intrebari si concluzii, niciodata argumentatii. Given this facts, eu tot sper sa gasesc raspunsurile just because, insa tare mi-e teama ca va trebui sa incep sa le depistez singurica deoarece nici raspunsurile din carti nu ma satisfac intotdeauna.

Asadar, eu cred ca a iubi pe cineva pentru felul sau de a fi este cel mai romantic mod de a ...fi acaparat:)


ps: stiu si de ce eu cred ce cred.

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Sa radem putin pe seama mea.

Ai mai jos fisa postului, te bagi?:)

Dintre toate semnele zodiacale, Capricornul nu este un om de societate si îi place sã abordeze problemele la modul cel mai serios, chiar dacã astfel devine antipatic. Îi este teamã cã s-ar putea sã fie repins de persoana de sex opus pe care o abordeazã si atunci se retrage mai înainte de a începe flirtul cu aceea persoanã. Pentru el nu are sens sã caute fiinta perfecta, ceea ce conteazã cu adevãrat din punctual lui de vedere este stabilitatea iar idealul este sã obtinã puterea indiferent cât l-ar costa acest lucru.
Într-o relatie
nu se implicã niciodatã cu adevãrat, fiind taciturn si plin de replicii malitioase si nu se poate spune cã o astfel de atitudine poate cuceri pe cineva.
Dacã totusi o persoanã îsi face curaj si înfruntã sloiul de gheatã si reuseste sã treacã dincolo de platosa lui de fier s-ar putea sã descopere un Capricorn pasional, gata sã erupã, precum un vulcan si va avea parte de tot ceea ce înseamnã pasiune, dãruire totalã, sensibilitate, romantism, fiind de a dreptul coplesit.
În ciuda tenacitãtii care-l caracterizeazã, domeniul sentimental este singurul pe care îl abordeazã cu pudoare ca si cum
i-ar fi fricã cã i s-ar putea întâmpla ceva rãu. De aceea de cele mai multe ori preferã solitudinea, desi si aici are o atitudine cel putin paradoxalã, pe de o parte îi este teamã sã se îndrãgosteascã, iar pe de altã parte îsi doreste nebuneste sã iubeascã si sã fie iubit.
Despre el se poate spune cã asteaptã sã fie cucerit pentru cã el nu este dispus sã ia nici o initiativã. Iar pentru a fi cucerit persoana în chestiune trebuie sã fie pasionatã de teatru, muzicã, de artã în general care sã-l provoace la discutii erudite pe diferite teme si mai ales sã se tinã de cuvânt, atunci când promite ceva.
Îl intereseazã starea materialã a partenerului lui, tocmai pentru cã doreste sã se simtã în sigurantã nu pentru cã este materialist.
Evitã persoanele prea patetice care se lasã dominate de emotii deoarece Capricornul este foarte rezervat si se controleazã în permanentã.
Atunci când se îndrãgosteste, nativul se transformã într-o persoanã plinã de tandrete si afectiune, devotatã fiintei iubite, dorind sã fie rãsfãtat, alintat, înconjurat de dragoste.
Atât femeia cât si bãrbatul din zodia Capricornului nu-si pierd timpul cu preludii inutile dupã ei, trec direct la fapte.
Nu au pretentii foarte mari, preferând lucrurile pe care le stiu, nefiind amator de extravagante, cu cât mai simplu cu atât mai bine. Pe nativã nu o intereseazã decât obtinerea propriei plãceri si îi place sã-si domine partenerul, impunând propriile reguli. Pentru ea, sexul este un fel de competitie iar orgasmul premiul pe care trebuie sã-l câstige. Se pricepe sã simuleze plãcerea maximã, chiar dacã, în realitate, este la fel de rece ca un sloi de gheatã!

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Toamna tarzie, noiembrie negru

Urmand exemplul unei prietene, care cocheteaza cu timpul liber si sarbatorind din plin activitatea de procastinare, astazi mi-am intins ustensilele si am creat:)














Printre pusee de meloncolie si pe versurile ei, am adus si toamna asta in casa la mine.



Greu nu a fost: am jumulit un gard viu in drumul spre munca, am cautat o varianta pentru aracetul din instructiuni, am adus jdemii de frunze in casa, dar pentru ca timpul nu se muleaza dupa dorintele mele au murit si au trebuit inlocuite. Si apoi am facut un fel de masuratoare, am lipit, decupat, dat cu oja. Si cu asta, am personalizat un borcan din camara:) (fratii dlui borcan stau la rece pe balcon, cu zacusca, deci el va fi privilegiat)




miercuri, 14 noiembrie 2012

Lonely night

Roata se invarte, acum o simt. Pe de-o parte e bine, imi mareste capacitatea de intelegere. Ma confrunt cu noi dileme. Nu mai frumoase, nu mai inteleapta mi's. Incep sa accept ca nu mi se cuvine totul. Am mai zis, pot fi un om rau, chiar daca nu in esenta, ci prin propria-mi lasitate, si ideea asta ma face sa ma confrunt cu o noua realitate. Postura de victima incepe sa se evapore atunci cand nu-mi asum responsabilitatea si bat din picioare ca un copil mic, si ma incapatanez sa reproduc aceleasi mofturi si le dau mereu glas acelorasi pitici. It's a new age, be gone now!


Nu a venit dupa mine.
Nu m-a asteptat la nesfarsit.

Si daca doare ce? Cat o sa ma mai las prada neimplinirilor? Si oare cat o sa mai cred ca merit by default?

Forever not yours I said.

luni, 29 octombrie 2012

Close enough

Imi doresc pace, mi-am dorit-o atat de multa vreme inainte incat era sa uit ca vreau s-o invat. Vreau sa cunosc si alte roluri. Stiu ca ma intorc la singurul pe care l-am repetat la nesfarsit, cel care ma sufoca, ma imbolnaveste, doar pentru e tot ce cunosc. Noroc ca internetul e mare si te invata, una alta...desi pana acum s-a dovedit singurul meu refugiu. Internetul nu tine de cald, nu te scapa de nesigurante, nu te tine de mana cand nu stii incotro s-o apuci. Dar e vast, si te faci sa te simti putin mai normal atunci cand toate angoasele urla si nu reusesti sa le deslusesti glasul, sensul.


Blogul mi-a tinut de cald, posturile cu gandurile mele nocive, justitiare, povestile nespuse in miezul zilei, gandurile neterminate, dar care se desfasoara zilnic- toate, la toate ma intorc cand si cand, sa ma asigur ca imi pastrez singurul lucru familiar. Perfect uman, sa stai in aceeasi mocirla, de frica sa nu te cureti si sa inveti gustul si apoi sa cazi in aceeasi mocirla.


Cumva starile mele incep sa isi gaseasca explicatii...din punct de vedere psihologic cel putin, din punct de vedere al corectitudinii nu isi vor gasi niciodata sensul. Urmeaza sa isi (re)gaseasca si speranta.


sâmbătă, 13 octombrie 2012

Carry on

Suntem cu totii atat de ocupati sa fim normali, sa nu se intrevada nicio urma de vulnerabilitate incat ma intreb toate melodiile, cartile, filmele astea de descriu durerea atat de frumos de unde se inspira? Sunt toate SF uri si nu am prins eu ideea?

Un om mare, e cel care recunoaste ca traieste, simte, e puternic doar prin faptul ca recunoaste ca exista obstacole ce-l doboara. Da, omul mare se si ridica. Pana la a te ridica trebuie sa faci pasii necesari de a pune degetul pe rana. Cat de greu e sa faci asta? Sa decojesti straturile mastilor pe care le porti atunci cand ti-e bine. Pot si singur, nu e atat de grav. Mi-e frica sa ma judeci ca sunt slaba si prefer sa tin pentru mine tot ce pare de nedepasit. Si cand te gandesti ca daca le imparti, povara se redistribuie. Ironic, nu?

Nu imi dadusem seama de asta, dar am si eu un refugiu: muzica. Si ma gandeam zilelea acestea cum Pink, draga de ea, mi-a atins multe dintre starile alea pe care mi-a fost teama sa mi le asum.
Iar zilele astea a revenit cu un videoclip frumos, nu o stare ci o directie: Try :)




La multi ani dear Insanidade! 5 anisori impliniti. Esti al meu :) Face ce face, si octombrie mi-aduce numai experiente interesante. 

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Atatea.

Am vrut sa fiu speciala, ma tot denigrez in ochii mei si am asteptat sa ma vada altcineva si sa ma convinga ca nu e asa. Sa realizeze ca sunt doar vorbele de mine si ca ce zace in mine e talent pur. PENIBIL si totusi nu stiu daca e careva sa nu fie insotit de aceasta speranta. La mine vine foarte mult din nevoia de validare. Eu stiam ca nu e asa, ca nu sunt atat de rau pe cat ma marketez dar mi-a fost frica sa cred. Daca as crede ar trebui sa ma comport ca atare, sa caut si sa imi asum. That's a nono. Am vrut sa fiu vazuta. Am fost. Am cautat alte drame pe care sa mi le atribui. Nu constient, pentru ca daca o faceam constient orice urma de logica le-ar fi daramat. Astept. Si eu nu mai vin. Poate e cazul sa pornesc de la premiza ca eu nu sunt in stare sa ma salvez. In deriva. Dar pe alocuri rasare dorinta timida ca "am vrut" sa fie "vreau". Trebuie doar sa fie cultivata cat mai mult si sa prinda incredere. Trebuie sa ocup cumva spatiul alocat dramatizarii cu activitati placute. Am tot zis ca o va face altcineva, ca ma va scoate de pe pantele meloancoliei mele, dar nu are cum atata timp cat eu refuz sa ma las purtata pe alte cai. Nu domne, mie imi place sa fiu trista. Sunt in elementul meu, si uneori tristetea nici nu doare ci devine placuta..ma invata, in mod gresit, sa ma resemnez. [incep sa-l depistez pe primul, acum sa il prind de un crac: doresc sa ma apropii de oricine, gasesc de cine, urc usor usor, ma iluzionez si la prima mustacire incep sa gust dezamagirea, sunt atat de prinsa in ce mi se intampla mie incat nu vad nici sa ma lovesti cu tigaia-n ochi ca poate nu doar eu sunt dezamagita. Si apoi incep sa ma indepartez si sa caut alta sursa de caldura...sufleteasca cica] Ha! si ma cred speciala cand reusesc sa stabilesc anumite conexiuni. Dar mereu le vreau mai intense, mai mai mai...

vineri, 7 septembrie 2012

wasting

Orice-as face, pierd. Pe mana mea. Renunt e verbul cel mai des uzitat. Pacatul meu capital si dureros: nu pot simti indiferenta. <\free to need some help>

miercuri, 18 iulie 2012

Azi m-am exprimat. Tine minte Oana data, ca daca vei regreta, sa stii cand ai pus in cuvinte, prea putine, ce ai reusit sa simti zilele, saptamanile astea. Azi am aruncat ultimele flori, poate ultimele daruite din toata inima si cu bucuria unui copil. Se simte ca dracu sa fii adult, nu e greu sa iei o decizie, e greu sa fii pregatit sa traiesti cu ea. Azi am zis pas, poate singurului om capabil sa ma iubeasca, fara nicio obligatie. Azi m-am intors frumos in colivia mea si cand si cand ma amagesc ca sigur mai reusesc sa deschid portita. Azi am mai dezbracat un strat de egoism. Pastrez inca restul, nu ma vad prea curand sa renunt la tot, nici macar de dragul unei mari povesti. Dar asta e explicabila, pentru ca nu cred ca exista. Mereu am preferat sa fiu suprinsa decat dezamagita, si uite asa m-am oprit din a-mi mai dori. Azi, mi-a trecut prin cap ca si eu pot fi un om de cacat.

luni, 16 iulie 2012

Dezordine

Imi place sa ma joc de-a dilemele, cand stiu ca resemnarea anticipata e singurul drum pe care-l stiu. Imi placea sa cred ca detin controlul, situatii lejere care nu ma solicitau m-au facut sa traiesc cu impresia ca eu nu am de dat nimic. Nu mi se cere, nu dau si traiesc intr-o iluzie in care eu stiu ce se intampla. Obisnuinta e a dracu, iti da impresii. Urania mi-a povestit azi ca ma gandesc de 10 ori inainte sa iau o decizie si ca sunt inhibata de riscurile pe care ar trebui sa mi le asum. Capricornul se gandeste de multe ori si intoarce pe toate partile orice act, dar o face pentru a lua o decizie calculata. Ghici ce? Eu o fac pentru ca nu vreau sa ranesc, nu vreau sa ma julesc neintemeiat si nici sa imi asum si sa ofer tot... Deci la mine nu e atat analiza cat frica, lasitate. Imi imprumut cuvinte, idei, sentimente. Ale mele sunt atat de nepalpabile incat nu stiu daca le am pe undeva, macar pitite asteptand sa fie rascolite. Imprumut comportamente, incep sa ma intreb daca in afara de frica e ceva ce este al meu? E copilul din mine care nu indrazneste sa spere, cel care si-a cimentat prezentul cu cotidian pentru a-si lua mintea de la orice pe termen lung. Copilul care nu lasa adultul sa inainteze, cel care asteapta sa fie luat de manuta si indrumat. Cel care nici dupa ani de filozofeli ieftine nu a reusit sa dibuiasca singur drumul. Mi-e frica si de regrete. Desi pana acum nu am regrete, inseamna ca ceva bun oi fi facut, cum ar veni mi-am cantarit suficient de bine deciziile. La naiba!

marți, 3 iulie 2012

conflict de simtuiri

Stiu ce cred. Insa nu ma lamuresc daca ce cred coincide cu ce simt. Si pana nu ma prind, voi pluti in nestire. Mi-e teama sa nu tot caut in altii tot ce ar fi trebuit sa caut in mine. Si parca pana nu  gresesc nu ma vad desteptandu-ma. Poate nici atunci :) si poate in mine nu e, de aia nu caut. No love motherfuckers.


Cand sufar din cauza mea am puterea (teoretic) sa schimb ceva. Asta ar fi explicatia pentru care ma incapatanez sa sufar pentru altii. De asta ii las sa intre pana in hol. Sa sufar ca nu se sterg pe picioare. Din pacate sau din fericire, accesul mai departe este strict interzis.
Me imagino dentro de tu piel.

Cand eram mica mereu credeam ca este imposibil sa ajung la sufletul cuiva. Nu stiam ca de fapt realitatea mea de azi ma face pe mine sa fiu inalcanzable.

[randuri pescuite din valtoarea gandurilor - coerenta ar fi prea mult si pentru mine] ps: that song could easily be about me, but then again who isn't?

luni, 4 iunie 2012

Flori de tei


Pentru ca ascult in mod obsesiv anumite melodii le pot asocia unor perioade din sirul meu de trairi. E ca atunci cand treci pe langa cineva si izul care vine te poarta fix la un "atunci" din viata ta.




Cine zice ca nu se poate calatori in timp? Cine? Poate cine nu ramane blocat printre randurile unei carti, amintiri, trairi. De fiecare data cand simti ca se misca ceva acolo, vei simti nevoia sa te intorci. Nu ai cum altfel. Asta daca vrei sa ai puterea de a continua.


Am visat atat de rar si am visat frumos si mai rar incat singurele ocazii mi-au imprimat diminetile cu un sentiment de bine iar incercarile de rememorari erau savurate cu atat de multa placere incat incercam sa nu mi-aduc aminte tot visul deodata.

joi, 24 mai 2012

I know it's wrong

Inca nu gasesc in mine puterea de a ierta, mereu durerea e la fel iar iertarea nu pare sa isi poata face loc. Aceeasi rana, aceeasi intensitate. Iar in zilele cand o ignor, mai multa indiferenta. Ma transform in stana de piatra. Nimeni nu ma poate convinge ca oamenii au voie sa greseasca fata de mine, mai ales cei care erau datori sa ma protejeze. Sau cei carora le-am permis sa se apropie.
Stiu ca oamenii sunt imperfecti si fac greseli dar nu pot iesi din durerea mea, sa mai incerc sa ii inteleg si sa iert. Pur si simplu nu pot. Si nici sa urasc nu pot. Imi ramane doar sa ma zbat.

Ma imbat cu iluzii ca ma pot apropia de oameni, altii noi de descoperit de fiecare data si ajung mereu la concluziile mele, sunt atat de departe ca nici nu mai stiu ce am cautat in primul rand. Nu am stiut niciodata sa pun in cuvinte ce simt dar acum nu mai am cuvinte, saculetul se goleste din lipsa unui petic bun cu care sa-l captusesc.


Ploua de rupe afara, uneori vremea are o modalitate atat de frumoasa de a-mi fi alaturi.

sâmbătă, 7 aprilie 2012

e luna plina



Nefericita pe termen lung. Fericita pe bucatele.






vineri, 6 aprilie 2012

Intre pagini

In fata mea s-a asezat o batrana nebuna...intens machiata. A verificat paharele goale de Sb de cateva ori si scrumiera de chistoace, cred. S-a asezat si si-a scos un sandvis si a inceput sa il manance in timp ce a mai verificat o data paharele. Poate poate.

M-am oprit din citit.

Sa judec? Sa urmaresc, sa compatimesc? Sa imi fie frica sa nu ajung asa? Pana la urma ne e mila de cineva pentru el si situatia lui sau pentru ca apucam sa ne proiectam propriile temeri? Sa ma bucur pentru ea ca a scapat de lanturile normalitatii? Sa ma revolt ca eu stau si tastez si pe ea o chinuie viata?

De ce-mi pasa si nu-mi vad de treaba mea? Simulez trairi sau sunt intr-adevar miscata de tot ce nu pot controla si nu este BINE?

Ps: pseudo ganduri din fata unui pahar de cappuccino

miercuri, 28 martie 2012

Lost in translation

Multe angoase ne bantuie existenta de-a lungul vremii trecute, si probabil multe temeri si pentru vremuri viitoare. Ne prindem in cate-o bucla si tot ce e nespus tinde sa apara chiar si noaptea in somn, sau in texte incoerente pe un blog. Asa a inceput la mine povestea blogului. Cu nespusele si timid, cu cele netraite.

Iti doresti, tanjesti dar nereusind sa iesi din bucla nu iti dai seama ca o privire de ansamblu in timp te-ar face sa zici: " ce mic si prostut eram".

De fiecare data vor fi mici sau mari neimpliniri care sa ne tulbure fericirea. Probabil de aceea se spune ca fericirea e compusa din momente si nu este o stare continuua. Dar ca sa o simti trebuie sa traiesti in prezent. Iar prezentul este atat de scurt, cand sa apuci sa-l traiesti? Chiar si de-ai stii cum. Noroc ca iti ofera drept consolare amintirile.

Intotdeauna m-am concentrat pe ce nu am. Si mi-alimentez cu succes orice traire sau gand distructiv. Si stiu asta. Insa niciodata nu voi avea capacitatea de a fi ceea ce nu sunt. [why I am like this, why winter is cold]. Sper doar sa fiu putin mai desteapta si sa sar pragul propriilor limitari ca alea ma tin in loc si pe alea le lustruiesc ca si cand mi-ar fi comori de pret.


Au fost timpuri cand melodia asta se auzea atat de bine in primele ore ale diminetii.


ps: pe vremuri ora 4 am ma facea mai filozoafa, acum ma multumesc sa insir ganduri si texte chinuite la ore prea tarzii

vineri, 16 martie 2012

Drama unui beutor de cappucino


De ceva timp am descoperit ca mai tot romanul ce stie americanul pe de rost: Starbucks. Si cum sunt un om al tabieturilor si mai ales al abuzurilor (eu prefer sa numesc fenomenul fidelitate intensa), indata ce am descoperit care-i al meu am inceput sa practic un sport periculos: cappucino whip cream. Oricand, oriunde si mai ales insotit de o prietena si foarte rar de un portofel (aproape) gol, mai palpitant asa I kid u not. Am ajuns sa intarzii la munca sau sa scot oameni in oras doar ca sa savurez un pahar din potiunea magica. Si mie mi se parea amuzant in timp ce o comiteam.

Pana aici nicio problema, primele dati totul excelent si chiar am ajuns sa descopar formula ideala, si cu totii stim (adica eu) cat de greu e sa ma multmesti pe mine. Insa de la o vreme paharul venea din ce in ce mai usor. Pentru neobsedatii de cappucino si de detalii, acesta se prepara cu spuma de lapte, care dupa ce este amestecata se lasa foarte mult in pahar. Deci incepusem sa savurez si mai intens cand vedeam ca raman cu mai putin decat decent in pahar. Pana cand intr-una dintre zile, dupa ce am amestecat, am ramas cu mai putin de jumatate din pahar [impinsa de papilele mele gustative si de incercarea mea de a nu mai fi atat de fraiera in ceea ce priveste pe ce dau banii si ce primesc in schimb] am mers la cei care ma serveau si i-am intrebat daca asa trebuie sa arate, 13 ron 2 guri? Baiatul care m-a servit mi l-a inlocuit si se straduia sa imi spuna care e reteta si ca poate nu intotdeauna este respectata, in fine i-am spus ca nu trebuia sa il arunce ci pur si simplu sa completeze. Victorie! am fost, am zis si m-am intors cu paharul plin.
In urmatoarele ocazii am experimentat reactiile la rugamintea mea "sa fie plin" si am dat explicatiile necesare ca sa fiu in regula si cu ei si cu mine. Apoi am trecut la un artificiu "sa fie putin mai plin daca se poate" si anume sa ma exprim ca si cum eu ii rog ceva si nu ca ii invat eu ce sa faca cum reiesea mai devreme. Si in timpul asta am descoperit si ce credeam eu secretul: sa nu imi mai puna capacul si astfel lichidul e mai mult iar frisca poate sa stea linistita deasupra.
De fiecare data cu mai mult tupeu si cu putin mai multa incredere am tot continuat sa procedez asa si astfel sa ii laud pe cei care raspundeau amabil "pretentiilor" mele, deja stiu vanzatorii din strabucksurile din Bucuresti. Pacat ca nu m-au invatat si ei pe mine. Si fix dupa ce am laudat-o pe o tipa care serveste in Afi urmatoarea data mi-a servit galusca de om suparat la locul de munca. Uitasem sa specific de la inceput doleanta mea si m-am dus cu cana dupa ce am amestecat acolo langa ei si i-am rugat sa remedieze situatia daca se poate, probabil si pentru ca au crezut ca oi fi venind sa cersesc un free refill, tipa a venit si mi-a trantit lapte peste de am baut numa lapte aseara. Nu am zis nimic, pentru eu sunt pretty much dumb in situatiile de acest gen. Dar imi aduc aminte de alt moment in care am mers sa solicit ca Venti sa fie Venti si alta donsoara m-a intrebat daca e in regula sa completeze cu cafea si lapte..si a vorbit omeneste, eu fals vinovata incercand sa ii explic ca am mai baut si pe la inceputuri chiar primeam ce plateam. Acum imi luasem portia cea mai mare sa fiu sigura ca am ce bea, nu a fost seara mea norocoasa se pare pentru ca pe tipa din Afi am prins-o si in toane mai bune.
Da, este o investitie. Si investesc cu mare avant in placerile mele. De aceea este o drama. Am ajuns sa scriu pe blog pentru ca ma gandesc serios daca sa ii contactez pe cei de la starbucks sa ii intreb daca nu vor sa ma ajute cu un card special in care sa fie trecute dorintele mele si sa il prezint de fiecare data a.i. sa nu mai fie nevoie sa ma pun in situatii incomode. Glumesc, nu ii voi contacta dar o sa caut sa invat sa fiu si eu nesimtita cand va fi cazul.

miercuri, 14 martie 2012

Just a thought

Uneori oamenii iti ramani dragi chiar daca a trecut mult timp. Chiar daca esti suparat ca nu au ramas langa tine. Si ti aduci aminte numai cu bune, fara rele. Aproape ca ti-e dor.

luni, 20 februarie 2012

Linkuri pentru Zuzeli


http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&NR=1&v=xCNIbpy4fjo de ascultat cand noaptea se asterne in fata sau cand singuratatea sta pitita si te asteapta sa va petreceti clipele impreuna

http://www.picnik.com/app#/home/welcome cel mai simplu program de editat poze, are ataaat de multe optiuni. Foloseste-l cu grija si repede pentru ca in aprilie se va inchide. Lasa-ti imaginatia sa zburde si mainile sa se joace, astept poze frumoase :)

https://sheet.zoho.com/ poti tine toate cheltuielile si socotelile casei - este destul de user friendly chiar si pentru mine care nu prea stiu sa ma descurc cu excelul.

duminică, 15 ianuarie 2012

Exista oameni rezonabili?


Oameni care sa se respecte si sa dezbata un subiect din puncte de vedere diferite fara a se jigni si fara a se supara? Oameni care sa aduca argumente valide or else sa taca dracului din gura?

Oameni care daca emit ceva sa isi asume orice ar putea isca dupa aceea? Si sa aiba ceva mai mult decat "e parerea mea" ca argument?

Am incercat sa fac lucrurile altfel decat in modul meu transant, sa pun problema defensiv si cu solutie la sfarsit. Nu merge! Logic ar fi sa revin la felul meu de-a fi si sa ma blochez in stupidul "asa sunt eu deh!" Insa vreau sa mai incerc sa vad daca gasesc oameni de bun simt care sa inteleaga ca nu totul este o drama si ca uneori desi sunt pcte de vedere diferite tot se poate ajunge la un respect comun si la un pod ce strabate cele 2 pareri.

Nu inteleg cum un om cu bun simt si cu un minim de inteligenta&experienta poate sa sustina ceva si apoi daca este taxat sa se incapataneze si sa zica: " e doar o parere" pai ma om bun, lasand la o parte retardarea acestui aspect, cum poti sa nu te gandesti ca orice actiune va provoca si o reactiune? Indiferent daca este corecta sau nu. Cert este ca atunci cand vezi lucrurile doar din unghiul tau si esti determinat sa nu auzi nicio parere contrara indiferent daca este una sincera sau nu, inseamna doar ca esti cu ochelarii de cal si e mai mare pacatul. De ce? Pentru ca oricat de nemernici ar fi unii, tot mai gasesti pe cineva in jur bine intentionat.


Nici eu nu imi recunosc greselile din prima tot timpul si apoi sa fac pe martira dar cand zece oameni zic ca sunt beata admit ca e posibil sa existe o sansa sa fi baut cam mult. Nu ma pun cu mainile in sold si zic "avem pareri diferite".

Voi continua sa taxez cand o sa vad ca ceva nu este in ordine. Si daca cineva ma va sanctiona la randul meu in mod sigur nu o voi da cotita ca doar nu am aruncat cu pietre.

Urasc sa argumentez cu oameni care nu au argumente dar au parerea lor.
Urasc oamenii care se caca pe ei de dragul artei.
With each day of freedom i go deeper in my own cage...