marți, 29 noiembrie 2011

Sanity

Incerc sa vad adevarul mai mult decat prin propriile limitari. Sa inteleg si sa accept ca adevarul meu nu este al tuturor. Si asa, ma straduiesc sa vad dincolo de ce cred/credeam eu. Dar oare nu ma lovesc tot de propriile limite? Limita culturii, limita durerilor mele, a tolerantei mele. Oare ochii imi sunt limitati si nu se pot ridica mai sus de toate aceste obstacole? Inima mi-e impietrita astfel incat sa fac pasul de la drasticitatea din teorie la una reala?

Mereu am incercat sa asez frumos problema astfel incat sa vad si unghiul celui care este implicat in ecuatie. Si cand nu am putut am incercat sa aflu, sa intreb in stanga si in dreapta. Nu am imbratisat niciodata din prima alte pareri insa am ascultat cum gandesc alti oameni, si de abia apoi am decis sa raman la adevarul meu.

Vreau sa tin cont de orice cred eu ca merita a fi luat in calcul in privinta felului meu de a ma construi, sau a trai. Nu m-am gandit niciodata cum ar fi daca as actiona altfel. Vina, scarba fata de mine ca am fost la fel ca cei pe care ii blamez? Fiind vorba de mine m-as blama mai mult? Nu cred ca as ajunge in asemenea extremitati nici macar eu, insa chiar nu as vrea sa stiu what if.


Plapand, catinel imi mai aduc aminte de mine si de cum trebuie sa invat sa gandesc sanatos, adica si pentru mine. Iar anul acesta am reusit sa dau jos sacul pe care il caram de mai mult de 20 de ani, am facut-o pentru mine si pentru ca am reusit sa ma aproprii de cineva a.i. sa ii arat traistuta cu nespuse. Pentru mine nu este o mare realizare insa pentru psihicul meu este posibil sa fie un prim pas catre mai bine. Mai ramane sa incerc sa accept, in cativa ani, ca trebuie din cand in cand si bine.

[I'm so tired being here but I'll learn to live]

duminică, 27 noiembrie 2011

Mitologie

In vechile traditii babiloniene care fac referire la solistitiul de iarna, capricornul era identificat cu o fiinta benefica, ce ii invata pe oameni si le comunica secretele vietii si ale mortii.

joi, 10 noiembrie 2011

Miroase a frig, delicios!


Citeam deunazi (adica ieri dar imi place cuvantul) pe wall-ul unei donsoare o povata de genul "este bine ca fiecare dintre noi sa se opreasca si sa asiste la caderea frunzelor". Gandurile care nu-mi dau mie pace in acesta crancena dimineata de noiembrie sunt:

1. Mesajul era preluat de pe un site de socializare pentru ca ea era ocupata cu contemplatul naturii ori noi nu mai suntem in stare sa ne construim singuri devize si povete prin care sa ne bucuram sufletul si pur si simplu preluam diverse feeduri, de pe diverse site-uri cu articole de/scrise la duzina. Pay per articol sau cu ora??

2. Ar trebui sa fie de bun simt sa constientizam nu numai existenta fosnetului frunzelor in miez de toamna, sau a mirosului unui pat de frunze ci a oricarui lucru mai mare (a se citi maret) decat mine, tine, noi. Sa iti dai seama ca rutina ta si marile tale probleme pot fi uneori mici prin comparatie. Si ca exista atatea minuni ale naturii care se intampla pur si simplu iar tu ca individ poti fi doar spectator si ca indiferent de tragi-comedia pe care tu ti-o numesti viata ele vor continua. De bun simt am zis. Nu zic sa te apuci sa filozofezi (ca mine) pe tema, nici sa le deschizi ochii altora prin niste amarate de preluari pe facebook unde atentia cititorului oricum e minima, ci sa iti dai seama de penibilitatea in care te scalzi si sa incerci intr-o zi frumoasa cu Soare sa dai doi bani si pe 'al mai fraier de langa tine. Sau sa folosesti cea mai simpla metoda de comunicare: Respectul.

Ieri am imprumutat de la cineva o carte, azi o duc inapoi pentru ca mi-am dat seama ca am citit-o deja. Ori nu a fost atat de importanta pentru mine incat sa imi dau seama instantaneu de asta ori ma imbat de asemenea cu rutina vietii si fac si eu unele lucruri mai mult decat automat. Este bine de stiut ca in general ma caracterizeaza vorbitul si mai apoi ganditul deci ar putea fi vorba si in cazul de fata de o intarziere in gandire. Oricum mi-era dor de o alta calatorie initiatica de-a lui Coelho, doar in carti daca din betia vietii cotidiene cu greu ma dezmeticesc si eu.

Acum munca, robotel over and out, my blog.
With each day of freedom i go deeper in my own cage...