Ma cutremur de ce imi dau seama, de relationarea cu semenii. Ma inspaimanta sa vad cum percep unii durerea celuilalt si ce lume interioara pot avea. Limitata. Si nu cred ca datorita egoismului ci a capacitatii inexistente de a iesi din propriul univers. Egoismul se dezvata, despre ingustime nu stiu.
Nu as vrea sa trec prin viata alaturi de oameni cu care ies doar la un suc, ci cu oameni care sa fie acolo pentru ca este de DATORIA lor, fara sa le multumesc, fara false pudori. Consider ca iti poate fi aproape doar o persoana care a avut acces la tine, te cunoaste mai indeaproape de o cafea si de-o iesire la munte, si de aceea nu ar trebui sa mai existe nevoia de aceste (false) politeturi.
In aceeasi ordine de idei, exprimarea "Paste fericit" intre doua persoane apropiate mi se pare de tot cacatul, mai ales daca si-l fac cumva impreuna. Eu am ales sa folosesc Paste linistit pentru a adresa o urare necunoscutilor si tot as fi vrut sa le zic numai celor apropiati mie, insa contextul mi-a adus aminte ca nu traiesc in pustietate.
Oricum stiu ca am si oameni d'aia si d'aia in raza mea de existenta..ceea ce este aproape bine.
As vrea sa existe mai mult decat orice pe lumea asta Loialitatea. Noi, oamenii suntem legati de sentimente si de interese, dar niciunul nu acopera si forul suprem: acela al loialitatii izvorate din sentimente pure. Am citit undeva ca muzica aduna oamenii iar traditiile ii unesc. Asa e, dar pana la a urma traditiile oamenii trebuie sa inteleaga, sa stie si sa simta. Si pot simti de abia dupa ce cunosc. Si cel mai probabil cunosc dupa ce vad si dupa cum sunt educati. Iubirea pentru semeni vine ca urmare a unui exemplu.
Daca am fi manati prin viata de valori si nu de interese, care oricum se pierd si se mai si schimba de la un moft la altul, cred ca Pamantul ar fi mai fericit de experienta de a ne gazdui. Sau eu as fi mai impacata. Una din doua.
A murit tatal unei cunostiinte si mi se rupe sufletul pentru ea. Si nici macar nu mi-e prietena.