joi, 30 decembrie 2010

Pe-un picior de plai, pe-o gura de rai


Oh crap, s-a dus anul.
Ianuarie, februarie si martie au fost cu evenimentele devastatoare ca apoi restul fu parca pe fast forward si degeaba...un an plin.

Se duce si 24, va trebui sa cercetez piata in cautare de creme antirid, cica se recomanda...



Oh well multe drafturi si multe nespuse... (fara dar - no promises I can't keep)

joi, 16 decembrie 2010

behind me

Se implineste un an de cand am fost concediata. In modul cel mai mizerabil posibil, zero coaie zero profesionalism, ca de respect nici nu visez sa fi fost vorba. Am considerat ca a fost vorba de neinetelegere si o nedreptate, de aceea m-a afectat. M-a lovit in moalele capului mai exact.

Si cu toata nebunia momentului si gandurile meschine ce m-au fulgerat pe atunci, am stat si am gandit si am stiut ca n-as fi putut sa ma razbun in niciun fel, pentru ca eu nu sunt asa. Si modalitati s-ar fi gasit. Dar eu eram doar o copila toanta cu inima franta, si 3 ani din viata irositi.

Am regretat toate momentele in care desi nu era cazul eu incercam sa ma fac placuta unor oameni pe care nu ii apreciam ca model de viata, ci o faceam din nevoia mea stupida si din respectul datorat muncii impreuna.

Nu stiu daca m-a traumatizat sau macar m-a invatat ceva experienta asta, dar din pacate, patternul s-a stabilit in viata mea: i do and give my best and i get punished.

Au fost idoli care mi s-au daramat. Si doar pentru ca am comis stupida greseala sa cred ca si eu contez. N-a fost sa fie.

Si totusi am plecat mai bogata pentru ca un om intelept nu sterge cu buretele totul doar din cauza unui gest de acest fel. Nu stiu de cand am dobandit eu intelepciune dar ma bucur sa o am.

Un an nou a fost, urmeaza unul mai bun, mie cel putin nu mai are cine sa-mi moara.

ps: in acte nu a existat taria de caracter (sau marinimia) sa fie trecuta ca si concediere...

miercuri, 8 decembrie 2010

Era la musica

O zi frumoasa se cunoaste de dimineata..de la 5si10 cand te trezesti. Dupa ce mai stai si motai inca putin si inca putin si apoi te rupi si iesi...in lume. In cazul meu in casa, in the zombie mood.

Iesi apoi din casa si auzi o inaripata facand ditamai galagia de una singura, si pentru ca e o zi frumoasa te apuci si ii tii companie cei cativa pasi cat o mai auzi si mai ales te aude, ca deh fata stie sa cante, si in duet pare-se. Si oricum la ora aia nu e prea multa lume pe strada.

Daca dai de un patruped care te asteapta sa treci tu prima oara printr-un loc pe unde nu pot trece doua "persoane" in acelasi timp te gandesti ca azi nu mai are ce sa se intample ca sa te indispuna.

Ca un facut pe ipod se nimeresc cele mai tari melodii, si pe strada sunt mici stampilute cu indemnul "stop walking, start dancing"... aproape ca iti vine sa faci o pirueta. O pirueta nu am facut dar in pasi dansanti tot am mers.

Muzica exista... mai ramane sa deschidem larg, as zice inima dar e posibil sa ma cred prea poeta si apoi nu suntem inzestrati toti cu asa ceva, canalele receptoare. Ca-n viata, fiecare cum si cu ce poate. Sau ca-n jungla, care poate.

Si acum intru pe ignore idiots mood, macar azi sa incerc nu?
With each day of freedom i go deeper in my own cage...